Descriere
Masajul terapeutic are rolul de a stimula procesele de vindecare si de a îmbunătăți capacitatea funcțională și motorie a organismului, favorizând recuperarea în cazul următoarelor afecțiuni: contracturi și întinderi, dureri ale spatelui, afecțiuni reumatismale, mobilitate redusă a articulațiilor, dureri de cap și oboseală.
Spre deosebire de masajul de relaxare, masajul terapeutic este o metodă care se adresează afecțiunilor cronice în care durerea mușchilor sau articulațiilor împiedică buna funcționare a organismului.
Efectele directe și imediate ale acestui tip de masaj sunt îmbunătățirea elasticității musculare și a amplitudinii de mișcare, stimularea circulației sangvine și implicit vindecarea prin creșterea aportului de oxigen și nutrienți.
Masajul terapeutic poate fi aplicat și persoanelor sănătoase ca măsură de prevenire a îmbolnăvirii și pentru a menține corpul într-o perfectă armonie.